Frunza zmeu (Variantă)

Automobilul gonește
pe lângă maldărul de frunze
aruncate-n șanț,
suflul mișcării înalță
una în văzduh;
liberă
se vede în aer, ridică ochii din nervuri
și zice
„Ah, orașul acesta, ce priveliște!”

Zboară,
pentru prima dată,
frunza desprinsă de pomul care a zămislit-o
și foșnește
prin aerul clar,

la capul mirat al unui copil
care, în joacă, o împinge cu palma...
Frunza se răsucește
prinde viteză, vibrează
ca un fluture-n zbor,
dar copilul,
voind s-o lege de-o sfoară,
cum făcea,
cândva,
cu un zmeu de pânză albastră, roz și maro,
o zdrobește din greșeală —și-n soare,
pe asfaltul umed,
nervurile ei fâșâie ca pagini uitate
pe coridoarele școlilor.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *