Ieri, în urma participării la un eveniment trist, alături de cele mai mari nume ale literaturii, am ratat ieșirea pe autostradă, nimerind pe un drum forestier. Am întors mașina și mi-am reluat traseul, abia așteptând să rulez, în stilul meu specific, exersat și în Occident, pe benzile A 1.

Eroarea m-a abătut vreo treizeci de kilometri, însă m-am încurajat, spunându-mi că voi vedea și alte localități, al căror peisaj a fost deprimant, cu lubenițe sparte pe stradă, tractoare defecte ori parcate anapoda, fix în intersecțiile importante, când șoferii au nevoie de vizibilitate. M-a prins și o ploaie scurtă, al cărei cer era mai mult înspăimântător prin norii negri, decât prin manifestare.

Eroarea a venit tot de la indicațiile (de circulație) neactualizate, de pe străzile noastre.

La radio, anunțau că, pe autostradă, la ieșirea din București, s-a produs un ambuteiaj, din cauza unui accident, iar circulația s-a reluat pe banda de urgență, sub controlul autorităților. Prin urmare, abaterea m-a ajutat, fiindcă, altfel, stăteam în trafic, întârziam mai mult, decât am făcut-o, bâjbâind prin sate. Săptămâna trecută, dacă o apucam pe drumul național, aș fi evitat să fiu lovit de o piatră în inimă.