Piatra de pe inimă

Ieri, în urma participării la un eveniment trist, alături de cele mai mari nume ale literaturii, am ratat ieșirea pe autostradă, nimerind pe un drum forestier. Am întors mașina și mi-am reluat traseul, abia așteptând să rulez, în stilul meu specific, exersat și în Occident, pe benzile A 1.

Eroarea m-a abătut vreo treizeci de kilometri, însă m-am încurajat, spunându-mi că voi vedea și alte localități, al căror peisaj a fost deprimant, cu lubenițe sparte pe stradă, tractoare defecte ori parcate anapoda, fix în intersecțiile importante, când șoferii au nevoie de vizibilitate. M-a prins și o ploaie scurtă, al cărei cer era mai mult înspăimântător prin norii negri, decât prin manifestare.

Eroarea a venit tot de la indicațiile (de circulație) neactualizate, de pe străzile noastre.

La radio, anunțau că, pe autostradă, la ieșirea din București, s-a produs un ambuteiaj, din cauza unui accident, iar circulația s-a reluat pe banda de urgență, sub controlul autorităților. Prin urmare, abaterea m-a ajutat, fiindcă, altfel, stăteam în trafic, întârziam mai mult, decât am făcut-o, bâjbâind prin sate. Săptămâna trecută, dacă o apucam pe drumul național, aș fi evitat să fiu lovit de o piatră în inimă.

Faci un comentariu sau dai un răspuns?

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *