Trebuie să depărtezi 
- îmi cerea ea în fiecare seară, 
înainte de a stinge veioza 
și a adormi în versul meu, 
epitetul; e ca o mască,
pe care nu întârzia să o dai jos
de pe fața adevărată a lucrurilor. 
Sunt tulburată când mă gândesc
la posibilitatea de a fi, 
într-o bună zi, 
o zână și eu. Îți amintești doar
câte nostalgii 
ți-am provocat prin atitudinile mele!
Tu mi-ai mulțumit pentru ele,
spuneai că au fost cauze nobile
pentru poeme
și am înțeles. 
Deseori, 
încercând să ajung la tine, 
mă opresc la epitet,
care acoperă versurile 
ca un voal regesc.