Am mai scris un fragment...
Încă, deasupra lui, 
plutește raza veiozei. 

Nu doresc să mai scriu metaforic.
Înseamnă să diminuez la maximum 
realitatea robustă. 
Închipuiți-vă: 
luna, 
redusă la vârful unui ac,
câți nuferi ar mai lumina?
Sau largul univers ca un plan -
va mai adăposti, 
la sânu-i, 
mistere? 

Gândeam 
că depărtarea dintre noi,
înghițită un pic, 
în fiecare zi, 
de către păsări, 
se va micșora, 
până când 
nimic nu mă va mai atrage la tine. 

Nicicând nu bănuiam 
că marea se va prelungi 
până la mine. 

Sunt țărmul care-i așteaptă 
valul.