Ca minut, mă văd împins în față de o întreagă eternitate și încep să trăiesc în condiția lui. Atât de rapid mă prăpădesc, încât mă întreb ce rol am eu în țesătura timpului, eu, care n-am simțit un strop din fericirea universală. O cauză a prăbușirii mele o văd în capacitatea mea de a traversa tot pământul și cosmosul, închizând în durata mea, la poli, grija eschimosului de a-și ridica un iglu.