Ca minut, mă văd împins în față 
de o întreagă eternitate și încep să trăiesc în condiția lui. 
Atât de rapid mă prăpădesc, 
încât mă întreb ce rol am eu în țesătura timpului, 
eu, care n-am simțit un strop din fericirea universală.
O cauză a prăbușirii mele 
o văd în capacitatea mea de a traversa tot pământul și cosmosul,
închizând în durata mea, la poli, grija eschimosului de a-și ridica un iglu.