Mestec niște pișcoturi (de care m-am cam săturat). Mi-e sete… Pentru a ajunge la bucătărie, să-mi pun un pahar de Pepsi, trebuie să mă ridic, dar mi-e lene. Pentru a-mi mai da încă un motiv de stat în pat, mai iau un pișcot. Îmi mai arunc ochii pe un meci anost, precum și pe o poveste (despre o călătorie în rai) care survine pe ecranul telefonului, aștept să mi se încălzească tălpile. În fine, îmi iau inima în dinți, mă ridic, îmi torn Pepsi într-o cană și-l beau repede, până nu scade spuma care, pe cât de repede se face, tot ca un fulger scade. Lupt cu secundele să prind spuma în gură, să mă bucur de efervescența ei care-mi răcorește bolta palatină. Mă simt ca un uriaș, pe-al cărui gâtlej se duce Afrodita.

Am postat la revistă ceva despre Benjamin Fundoianu. L-am citit când aveam șaptesprezece ani. Era toamnă, iar peisajele din carte, după cum le văzuse el (cu sufletul) erau melancolice. Zilele trăite de mine atunci repetau, ca un elev care spune o strofă la serbare, atmosfera livrescă, fire de lână trase din același caier. Cel mai tare m-a marcat destinul lui. Pe internet, există o poză cu el: extrem de modern (ca un adolescent de astăzi), privind în zare ca un visător al Bucureștiului interbelic. Cine ar fi bănuit că Benjamin Fundoianu va sfârși la Auschwitz, din solidaritate cu surorile lui? Pentru a nu fi fost deportat, pentru el au intervenit, între alții, Mircea Eliade, Emil Cioran, însă poetul le-a refuzat sprijinul, întrucât, în cazul surorilor lui, nu s- a putut face nimic…

De unde puterea unui asemenea autor de a fi atât de modern? Să nu-și fi presimțit destinul? Ce a fost în sufletul lui când se afla în trenul către lagăr? Se mai gândea la cărțile pe care deja le publicase? Îl urmărea vreo strofă anume? Sau s-a închis în sine?

Care vor fi fost ultimele lui gânduri, în mulțimea împinsă în camera de gazare?

Cred că a murit împăcat, simțind, înainte de orice, apropierea surorilor. Aș fi scris că decizia lui ar fi similară celei avute de Constantin Brâncoveanu, dar sunt diferențe.

Asemănarea pe care aș consemna-o: prin sacrificiul de sine (și nu numai), marele domnitor a dovedit ce înseamnă ortodoxismul, iar B. Fundoianu a pus mai presus de sine dragostea pentru surori, fixând-o acolo sus, pe harta valorilor morale.