Traversând Podul Bosfor

Tunul lui Orban

Traversând Podul Bosfor, care unește două continente, Europa și Asia, mi-a venit în minte întrebarea: Înconjurat de ape, totuși, cum a putut fi cucerit Constantinopolul? Din ceea ce am văzut, orașul, prin poziția lui, mi s-a părut o cetate inexpugnabilă.

Atât cât am putut, din fuga mașinii, m-am uitat înspre ape, încercând să-mi dau seama pe unde ar fi putut trece musulmanii corăbiile pe uscat, pentru a-i surprinde pe romani etc.

Deși la volan, vedeam obuzele, trase de tunul lui Orban, venind din istorie și izbind zidurile; dinaintea mea, se deschidea poarta Constantinopolului, de către mâini trădătoare, fapt de atâtea ori întâmplat cu atâtea ocazii, în diverse țări… Cu aceste gânduri, am intrat în Istanbul. Strigătele vesele ale neguțătorilor de felurite mărfuri mă invitau la viața urbană de astăzi, fiindcă istoria a pierit, odată cu oamenii care au produs-o. Ce a rămas consemnat în cronici este pentru istorici și pentru cei interesați de fenomen.

GPS m-a dus în fața hotelului, dar mi se păruse prea simplu, nu mi-a venit să cred că am ajuns la destinație. Am dat o tură pe la magazinele din preajmă, să întreb despre Historia. Toți mi-au indicat clădirea în fața căreia sclipea în soare mașina mea. M-am mirat, încă o dată, de acuratețea tehnologiei și de ignoranța mea, cum să fii călare pe iapă și să întrebi de ea? Eram turc printre… turci.

(Va urma)

Faci un comentariu sau dai un răspuns?

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *