Modernismul. Ion Barbu: „Riga Crypto și lapona Enigel”

         Modernismul este o orientare literară inițiată în literatura română de Eugen Lovinescu, a cărui doctrină pornește de la ideea că există „un spirit al veacului” care impune procesul de sincronizare a literaturii române cu literatura europeană. În genul liric, principala inovație pe care modernismul o aduce la nivelul conținutului este poezia de idei.

         Ion Barbu, pe numele său adevărat Dan Barbilian, a fost poet și matematician. Într-un studiu din 1935 și reeditat în 1970, Tudor Vianu propunea trei etape în evoluția poeziei lui Ion Barbu: parnasiană, baladico-orientală şi ermetică, împărțire care a devenit clasică.

         Aparținând etapei baladești, poemul „Riga Crypto și lapona Enigel” a fost inclus în volumul „Joc secund” din 1930. Titlul este un element paratextual care face trimitere la membrii unui cuplu de îndrăgostiți. Numele celor două personaje desemnează două ființe antagonice: lapona Enigel este o ființă umană, locuitoare la poli, plecată în căutarea cunoașterii, iar riga Crypto este o ciupercă tinzând la ceva mai presus de propria condiție.

         Tema este iubirea imposibilă. Poemul, care este o ars poetica, întrucât autorul exprimă propriul crez liric și viziunea sa asupra lumii, prezintă o îmbinare inedită a elementelor lirice, epice și dramatice. Epicul se confirmă prin specia literară, balada, prin tehnica narativă, prin prezența firului narativ și a personajelor. Acestea din urmă pot fi interpretate ca voci lirice ale aceleiași conștiințe, ca în poemul eminescian „Luceafărul”. Dialogul conferă textului caracter dramatic.

         Balada modernă „Riga Crytpo și lapona Enigel” a fost supranumită un „Luceafăr întors”: evidențiază incompatibilitatea dintre două lumi care încearcă să comunice și să se împlinească, la fel ca în poemul eminescian; diferența este că, în cazul poemului semnat de Ion Barbu, ființa superioară, reprezentată de Enigel, este omul.

         Tehnica de compoziție este povestirea în povestire sau povestirea în ramă. La nivel structural, textul este alcătuit din două părți, iar fiecare parte face referire la o nuntă. Rama prezintă o nuntă, aparținând planului real, la care se vorbește despre altă nuntă. Primele patru strofe constituie prologul; au rolul de a contura atmosfera de la spartul nunții reale. Apare aici motivul menestrelului, trubadurul medieval, care îndeplinește rolul inițiatorului prin cântec: „Mult îndărătnic menestrel, / Un cântec larg tot mai încearcă, / Zi-mi de lapona Enigel / Şi Crypto, regele-ciupearcă!”.

         Partea a doua, nunta povestită, este alcătuită din patru secvențe lirice: portretul lui Crypto, descrierea regatului acestuia, portretul laponei Enigel și drumul ei dinspre locurile natale către soare, întâlnirea celor doi la nivel oniric, dialogul dintre ei și pedeapsa lui Crypto pentru aspirația lui superioară. În deschiderea părții a doua, se schițează portretul lui Crypto, stăpân al unei lumi obscure și aparținând familiei ciupercilor. Asupra lui planează suspiciunea că ar fi fost vrăjit să rămână veșnic tânăr. El este regele ciupercilor, dar fusese blestemat de „o vrăjitoare mânătarcă” să nu se poată însoți cu cineva asemeni lui, așa că nuntirea îi este refuzată. Poemul continuă cu prezentarea laponei Enigel, simbolul ființei evoluate, care trăiește în „țări de gheață”, aspirând către lumină și căldura soarelui. Gheața este un simbol al gândirii raționale. Pornind într-o călătorie inițiatică și conducându-și renii, fata poposește pe tărâmul lui Crypto. Ca în „Luceafărul”, comunicarea dintre ei, care aparțin celor două planuri distincte, nu poate avea loc decât în vis. Crypto, reprezentant al planului inferior, lansează trei chemări la nuntire, succedate de trei refuzuri motivate ale fetei. Crypto o îmbie pe Enigel cu ceea ce are mai de preț în lumea lui: „Enigel, Enigel, / Ți-am adus dulceață, iacă. / Uite . / Uite fragi, ție dragi; / Ia-i și toarnă-i în puiacă”. Enigel respinge darurile lui Crypto; ea știe că lumea lui este una a instinctelor. A doua chemare evocă sacrificiul de care este capabil riga Crypto în numele iubirii: „Dacă pleci să culegi, / Începi, rogu-te cu mine”. Enigel are capacitatea de a intui că, pentru crai, maturizarea înseamnă moarte: „Lasă. Așteaptă de te coace”. Ultima chemare îi pretinde fetei sacrificiul să renunțe la idealul ei, drumul către soare, și să se integreze în regnul inferior, prin nuntă: „Lasă-l, uită-l, Enigel, / În somn fraged și răcoare”. Răspunsul laponei este amplu și explicativ, relevând importanța acestui ideal pentru locuitorii din ținuturile ei. Metafora „că sufletu-i fântână-n piept” atrage atenția asupra capacității individului care accede la această formă de cunoaștere. Se validează astfel concepția autorului privind cele trei trepte de cunoaștere: prin eros, rațiune și para-senzorial. Enigel respinge lumea profană. Ea se închină la „soarele înțelept”, cea de-a treia treaptă de cunoaștere. Soarele este simbolul intelectului. Conflictul apolinic-dionisiac se soldează cu triumful intelectului asupra afectului.

         În final, rama se închide prin recuperarea vocii narative, care prezintă sfârșitul tragic al regelui Crypto. Distrus de propriul vis, el se transformă într-o ciupercă otrăvitoare, fiind obligat a se nunti cu măselarița, simbol al unei lumi degradate.

         La nivel stilistic, modernismul este ilustrat de abundența metaforelor, precum: „Sufletul nu e fântână / Decât la om, / Fiară bătrână”, dar și a inversiunilor, a comparațiilor și a epitetelor. Rima este variată, o combinație între monorimă, rimă îmbrățișată și încrucișată. Măsura versurilor este de cinci și nouă silabe.

         În concluzie, „Riga Crypto și lapona Enigel” este un poem modernist, prin folosirea simbolurilor, fapt care conferă ambiguitate limbajului poetic.