Pe lângă tine, pe la urechea ta, 
roata, 
căzută de la caleașca unui zeu, 
se învârtea. 

Aș fi vrut să-l ajut pe divin să-și urmeze calea în tihnă.
După cricul de la mașina mea, 
am mers să-l aduc, 
la vehiculul celest, o roată măcar să fi reparat și să fi pus!
Zeul mi-ar fi dat elixir drept simbrie, 
poate că aș fi fost mecanic în serviciul lui. 
Zveltele muieri, 
cuprinzându-i mantia, 
au slobozit săgeți din privire.
Vocabularul meu 
mi-a oferit, spre înzdrăvenire, 
cuvântul „arc”, 
din care și eu ocheade ți-am aruncat,
iubire. 

Mai încerc o dată să-mi feresc fața 
de palmele ploii,
cine știe?