Porcul,
pe care armata de vecini dorea să-l sacrifice,
în numele obiceiului,
scăpase din cocină.
De teama pieirii,
a rupt,
în goană spartană,
gardul bătrân,
cu mustăți de cioară,
venită la eveniment.
Au căzut ulucile, izbite de rât,
ca dinții de babă în zăpada bolnavă.
Dinainte, porcul a zărit o vale de zăpadă.
A stat locului și a așteptat
ca moartea să-l ducă
peste profunzimea frontală.
Mirosul de alcool și acest pas
al sacrificiului bietului animal
destind oamenii,
care își întind brațele în aer,
ca Atlași fără poveri.
Păsările planetare iau în zbor,
din greul gravitației,
umbra obiectelor.
Gardul suportă spărtura
ca pe un final.
„Bucureștiul e așa mare, că o zi nu-i dai ocol călare”