Caiet, anul 1994. Misterul inimii

Mențiune!

Niciun poem, dintre cele pe care le-am transcris aici, pe blog, din caietele mele, nu a fost niciodată publicat, spre marea mea uimire.

Caiet, anul 1994. Misterul inimii
Ai venit la mine să-mi spui 
că sentimentul tău este prea lung, 
ca să-l poți purta singură. 
M-ai rugat să tai și să opresc și eu puțin din el,
dacă tot s-a întâmplat să-l aduci la mine. 
Nu aveam atunci să știu că, 
decupând un capăt, 
voi întâlni, din casă, până la colțul străzii, 
cât ne-am plimbat, 
un univers restrâns, din care s-au detașat 
o babă (care-și spunea încet 
că vremea caldă e prea împovărătoare pentru ea),
o copilă, care-și rătăcea, 
după cum râzând mărturisea, 
pasul prin frază 
și, tolănit sub umbra unei inimi bune, 
care bătea aproape la fel cu a mea,
alt sentiment, care visa la vacanță. 
Aș fi vrut, 
dintr-un impuls firesc, să-l trezesc 
la realitatea cotidiană 
și să intre în tipar, pe ușa din față, 
chiar dacă o mașină l-ar fi putut accidenta. 
Aceasta ar însemna că existența lui 
nu ar avea motivație nicidecum 
să se rupă de ceea ce el aspira să-i fie lume, odată.