*Fragment din lucrarea Absurdul în opera lui I. L. Caragiale (Editura Junimea, Iași, 2018)
![](https://blog.revistaderecenzii.com/wp-content/uploads/2020/10/BT-cop-curbe-Dan-Ionescu-Absurdul-6oct-4000x1983-1.jpg)
I. L. Caragiale are voință de absurd pe care întâi și-o exprimă în didascalii prin expresii lapidare, de anunțare a gesturilor și faptelor, apoi, în dialoguri, impunând uneori personajelor să joace o tatonare plină de umor, al cărei scop este de a returna piesa, cu mai multă grandilocvență, înspre acțiunea proiectată. Tușeul deschide ferestre înspre absurd și nu-i aparține. Frecventă și în Momente și schițe, tatonarea constituie un prilej de absurd pe care autorul nu-l repurtează din cauza mentalului vremii și pe care îl descoperim în trei direcții, ale situațiilor existențiale, ale indicațiilor scenice și ale replicilor.
Citește în continuare D-ale carnavalului*