Privirea,
pe care personajul mi-o aruncă de pe pânză,
a rezistat altora înaintea mea, 
care au încercat să o descifreze 
și are același mesaj al perioadei,
când oamenii atât de mult 
își doreau să poată visa,
dar nu aveau acces de la Inchiziție.

Felul uităturii scoate la suprafață,
din suflet, 
părerea de rău că va muri
și nu va ajunge, 
în carne și oase, la noi, 
cei din secolul acesta,
să ne poată vorbi despre el însuși,
în vocabularul epocii. 
Sustras celor care vând bijuterii,
stă singur pe scară, 
cu un picior pe treapta următoare,
pentru o clipă,
privind în eternitate.

Un vis neîmplinit 
e ca fructul care se usucă, 
uitat, 
pe farfurie.