Caiet, anul 1991. O lume insolită

În pofida pomului 
care-și înmuia coroana în toamnă, 
zugrăvind apoi zarea 
cu mult galben, 
am surâs. 

Cel care mă îndemnase să cred 
că toamna nu-i decât o vopsea, 
căzută întâmplător peste oraș, 
îmi arăta, 
așezat dincolo de timp, 
tensiunea care încă
mă mai lega de versurile, anterior 
lecturate. Prin autoritate, 
îmi sugera beatifica viziune 
a unei lumi căutând reprezentarea 
în lucru, 
precum ideile mele - un artist absolut
să le treacă în realitatea vieții.

Simțeam euforia eternă 
a unei planete insolite
(rotită pe axă de mâna 
lui Dumnezeu). Aici, 
orice tristețe ajunsă, 
în schelet se transforma.  

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată.