Odată cu instalarea împăratului Octavian Augustus, întregul imperiu a intrat sub aripa de aur a păcii. Se spune că a fost cu adevărat cea mai luminoasă perioadă din istoria umanității. Pe pământ, era aproape precum în cer, după cum se rostește în rugăciunea Tatăl Nostru (armonie între clasele sociale, prosperitate, liniște, plăcerea de a trăi) – acesta a fost și unul dintre motivele pentru care a putut apărea profetul Iisus.
Cuvântul era liber, altfel, niciodată, nu s-ar fi vorbit, în public, despre un singur zeu (Dumnezeu). Devenise o modă – în piețe și pe străzile Romei, se regăseau diverși predicatori. Dintre toți însă – cel care a convins a fost Iisus.
(Va urma)