Cărți citite de două ori (II)

În clasă, de câte ori auzeam de „Pisicuța” (numele iepei dresate să meargă prin munți, pe care autorul a cumpărat-o de la cel mai bun crescător de cai), noi râdeam (inclusiv eu): Ha! Ha! Ha! Și ne mai atrăgea atenția numele unei figuri de stil, hiperbola. Calistrat Hogaș este un maestru al utilizării acestui mijloc artistic – ne preciza distinsa doamnă, Elena Joița. Pisicuța inspira jumătate din atmosferă, cu nările ei cabaline, noi, tot aerul din oraș, pe când subliniam hiperbolele din text. Fixam uriași preistorici în insectar – mie așa mi se părea (în urma exercițiului), cu acest sentiment de autoritate mergeam acasă.

(Va urma)

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *