Ca după orice eveniment planetar, viața post-pandemică va reveni la normalitate.

În plină pandemie de coronavirus, cititorii pasionați au achiziționat mai multe cărți prin comenzi online. Conform unui studiu realizat de „Ziarul Financiar”, unul dintre cei mai mari retaileri online de pe piața locală a vândut „pe 23 aprilie, de Ziua Internațională a Cărții, peste 120.000 de exemplare, cu 60% mai mult ca în aceeași zi din 2019”. De asemenea, alt retailer online de carte din România, are „o creștere de 85% a vânzărilor pe segmentul 18-24 ani în perioada stării de urgență”.

S-a navigat intens pe siturile culturale. Poate s-a citit mai mult, iar legătura cu textele (de pe telefoanele mobile, laptopuri, tablete și e-bookuri) a fost aproape de natură sacră, precum o intrare, lipsită de restricții, într-un templu.

De ani de zile, accesez operele literare de care sunt interesat, de pe Google. Pentru cele două cărți pe care le-am publicat, am avut la dispoziție întreaga operă a lui I. L. Caragiale și a lui Nichita Stănescu. Le-am recitit în lumina avantajelor presupuse de tehnologie, precum acela de a mări literele la dimensiunea dorită de mine.

Întrunirile literare (lansările de carte) față în față, interzise în pandemie, se vor relua cu avânt mai mare. În martie, anul acesta, mi-a apărut la Madrid, o carte de poeme. Nu am lansat-o. Sunt în discuții să o prezint publicului pasionat de lirică, imediat ce se va putea.

Sălile de concerte, cinematografele, muzeele, teatrele, închise în acest interval temporal, marcat de pericolul infectării, se vor redeschide publicului și vor fi luate cu asalt. Pentru a-și ține aproape „clienții”, aceste instituții și-au perfecționat siteurile online, pregătind, totodată, oferte atractive pentru redeschidere.

În mod surprinzător, în perioada pandemiei, rețelele de socializare au deprins un sens mai pregnant cultural, datorită întrebuințării lor preponderente pentru transmiterea diverselor materiale informative către cursanți de către profesori, mentori etc. De asemenea, diversele glume pe seama izolării la domiciliu au impus un anume tip de umor, proxim expresiei populare că „nu-i dracul atât de negru precum pare”.

În plin regim comunist, aflat în imposibilitatea de a călători după pofta inimii, pentru că nu i s-a permis de către autorități, Radu Tudoran a scris romanul Toate pânzele sus!, imaginându-și astfel ce ar fi făcut el pe mare, în locul eroilor săi. O stare similară am trăit și eu, jinduind să identific o temă de carte de aventuri. Am ieșit cu hârtie semnată din casă, am sondat vitrinele magazinelor, pândit de pericolul îmbolnăvirii. Tensiunea inedită a situației mi-a afectat sensibilitatea creativă, am dobândit emoții noi, simțindu-mă solidar cu oamenii care au îndurat gripa spaniolă sau tifosul exantematic (care, în timpul Primului Război Mondial, a luat atâtea vieți).

Indiferent de vicisitudini, cărțile au destinul lor. În anul 1916, George Bacovia a tipărit volumul Plumb. În același an, Tristan Tzara și Marcel Iancu au fundat la Zürich (unde ajunseseră în 1915) dadaismul, mișcare culturală de avangardă, prin care au încercat să se opună războiului. În anul 1917, e loc și de SF. Astfel, în SUA, apare Prințesa marțiană de Edgar Rice Burroughs. Tot în acest an de răscruce, marelui poet austriac, Georg Trakl, i se publică postum la Viena Opera poetică. La începutul anului 1919, Lucian Blaga debuta cu volumul Poemele luminii, la a cărui apariție, Tudor Vianu scria: „Bucuria Unirii nu putea veni singură. Iată că a venit și Blaga”. În 1920, când țara se refăcea, Liviu Rebreanu avea să dea la iveală romanul Ion, prima creație epică obiectivă din literatura română.

Nu în ultimul rând, mi-am dat seama ce viață frumoasă avusesem înainte, ce dor îmi era de serviciu și cât de dragi mi-au devenit colegii, care, la fel ca mine, treceau printr-o împrejurare cel puțin solicitantă. Spaima trăită de sora mea, care, în fiecare zi, mă anunța prin telefon câți din biroul ei s-au infectat cu virusul covid-19 sau a mamei care a plâns în mai multe rânduri, că nu mai apucă anul 2021, m-a influențat să mă gândesc mai des la conduita creștină, ce șanse mai am să mă îndrept, pentru că, dacă mi se întâmplă ceva nefast, cum ajung în fața Domnului, să-i spun ce? La mormântul tatei nu am mai mers, tot din cauza interdicțiilor, iar cea mai îndurerată a fost mama care nu mai avea ocazia să-i vorbească tatei, la cruce.

Ceea ce mi-aș dori să caracterizeze perioada post-pandemie ar fi echilibrul dintre activitățile desfășurate în planurile online și real.