Puțin despre Socrate

Socrate
Problema vocii lui Dumnezeu a fost pusă 
în dezbatere, pe tapet, la Banchetul lui Agaton,
de către Socrate, sosit mai târziu, 
în urma lui Aristodem, 
fiindcă așa a voit, să fi el,
înțeleptul oral, 
cel mult așteptat de către bărbații din adunare. 
Motivul inventat, față de Aristodem, 
de a nu-l însoți,
a fost să-și lege șireturile sandalelor, 
în timp mai îndelungat... 

Socrate ieșise din baia publică,
preocupat să-și onoreze invitația
(la banchetul lui Agaton, 
care luase un premiu pentru înțelepciune),
dar încă nu meditase suficient 
asupra atâtor probleme
și trăgea de timp, 
să fie mai mult cu propriile-i gânduri,
precum îi era obiceiul,
decât cu orice tovarăș de vorbă. 
Indiferent de adâncimea gândirii, 
impresia pe care Socrate o lăsa celor de față
era că totul la el se reduce la cuvânt, 
că este alcătuit, 
din cap până-n picioare, 
din vocabule și sens. 

Nu! Senzația de foame sau de frig nu-l poate călători
pe Socrate - se spunea, pe străzile Atenei. 
El are strălucirea mării în soare, 
umerii lui duc pe mai departe corăbiile noastre, 
ale lumii posace...
Și oamenii se lăsau în voia vorbii lui, 
a celui mai înțelept din urbe. 

(Va urma) 

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *