După obicei, Tibru va merge în apele mării, 
iar luna este purtată pe cai de zăpadă. 
Nici inimile nu depun (nu renunță, n.m.) iubirile descântate, 
nici Amor învinsul nu fuge de via pucioasă. 
Ce ți-au ajutat plantele pământului, 
când ai dorit, Colchos, să rămâi acasă, în patrie? 
La ce ți-au folosit, Circe, buruienile Perseide,
când vântul a adus navele nereide? 
Ai făcut totul, ca oaspetele șiret (Ulise, n.m.) să nu plece;
el a dat toate pânzele corabiei, unei fugi sigure. 
Ai făcut totul ca focul sălbatic să nu te ardă,
însă Amorul a stat într-o inimă nedorindu-l. 
Tu putuseși să schimbi oamenii într-o mie de chipuri; 
nu putuseși să schimbi legile sufletului tău. 
Chiar ai fi spus să rămână, prin aceste cuvinte, 
când deja conducătorul Dulichiului dorea să plece:
„Eu nu te mai rog ceea ce mai înainte, îmi amintesc, 
obișnuiam să sper, că tu ai vrea să fii soțul meu. 
Și, totuși, mi se părea că sunt demnă de a fi soția ta,
pentru că eram zeiță, pentru că eram fiica marelui Soare. 
Te rog să nu te grăbești: cer timp pentru încă un joc. 
Ce aș putea să te implor, prin jurămintele mele, 
să-mi dăruiești mai puțin? 
(Ce poate să fie oferit mai puțin, prin jurămintele mele?)
Și vezi valurile frământate și trebuie ca marea să se teamă:
în curând, vântul va fi mai bun pentru pânzele de corabie. 
Care este cauza fugii? Nu se ridică o nouă Troia, 
alt Rhesus nu-și cheamă prietenii la arme.
Acest Amor și Pacea sunt aici. Singură sunt rănită de rău.
Pământul viitor se află sub domeniul tău”. 
Ea vorbea, Ulise dezlega nava. 
Vânturile de sud au purtat cuvintele fără succes,
odată cu pânzele. 
Circe a coborât la preocupările obișnuite
și, totuși, Amorul nu a fost atenuat de ele. 
Așadar, tu, cel care pretinzi ajutorul nostru din carte, 
înlătură credința în farmece și în descântece. 
Dacă te va reține în Roma cauza puternică a iubitei, 
acceptă sfatul meu. El (sfatul meu, n.m.) a fost cel mai bun salvator 
al inimii care a rupt lanțurile ce rănesc 
și a pus, de asemenea, capăt durerii. 

(Va urma)