De ce nu m-am gândit la tine, Luminem?
De atâtea ori, 
te revedeam și nu am avut inspirația 
de a reface dragostea noastră,
din fașă, pe nedrept, blocată. 
Inima îmi era frântă, 
ca un ram în septembrie. 
Sufeream cumplit și nu scăpam 
de obsesia aceleia care nu merita,
deloc, 
atenția mea. 

Nu mă smulgeam pe mine însumi 
demonilor acelei iubiri,
însă nu contează... 

Prietenia noastră putea renaște 
și nu mi-a trecut prin cap posibilitatea. 
Nu am reușit să-mi îndrept inima 
înspre tine. Când s-a întâmplat, 
tu deveniseși mamă, de ani buni. 

(Va urma)