Poetul neomodernist 
trebuie să fi râvnit a fi ascultat 
șușotelile dintre Romeo și Julieta, 
pe care le-ar fi transcris,
ulterior lui Shakespeare, 
însă cu mai mult realism. 
De aceea, și-a asumat găzduirea, 
în propriul corp, 
a ansamblului medieval,
parvenit, din trecut, ca un fum 
care i-a invadat sistemul vascular: 
spera să fi pândit, în taină,
pe alți îndrăgostiți, 
despre care a mai auzit...

Astfel, 
cotropit de Evul Mediu,
care a fost învins în afară, 
prin dispariția Inchiziției 
și a altor zimți, 
poetul a resimțit vitregia trupului 
față de sufletul pe care nu-l mai îndura, 
decât în norme a se manifesta, 
deloc zvâcniri moderniste, 
întrucât rugurile, 
scăpărând pe sub piele,
erau gata a le înghiți, 
precum sihastrul, bucățile de pâine,
în postul negru.  

(Va urma)