O, ce lână se îndreaptă spre mine,
dintr-o suflare neglijentă a ciobanului!
Ca un puf de bumbac pare el în depărtare –
dintr-o bătaie, vântul îl deviază din loc,
dar însuși se mută de la un uger la altul, după ureche
sau după cum, în staul, prinde coarnele oii.
Ce amenințare de la orizont
i-a inspirat jelania din baladă?
„Atent la lume,
ce să mai recuperez din sufletul meu,
care nu s-a mai scris?” (s-a întrebat).
A oftat în bâtă.
Din caier, norul acesta de lână a fost deplasat!