O, ce lână se îndreaptă spre mine,

dintr-o suflare neglijentă a ciobanului!

Ca un puf de bumbac pare el în depărtare –

dintr-o bătaie, vântul îl deviază din loc,

dar însuși se mută de la un uger la altul, după ureche

sau după cum, în staul, prinde coarnele oii.

Ce amenințare de la orizont

i-a inspirat jelania din baladă?

„Atent la lume,

ce să mai recuperez din sufletul meu,

care nu s-a mai scris?” (s-a întrebat).

A oftat în bâtă.

Din caier, norul acesta de lână a fost deplasat!