Am urcat în rachetă.
Părăsesc lumea aceasta.
Inima, 
în piept, 
se dezrădăcinează 
mai greu, de sol, 
ca pomul, 
smuls locului, 
de propriile-i roade. 

Teama vine spre mine, 
ca păsările, 
în toamna călătoare. 

Mă uit pe hublou:
peisajul astral mă înghite, 
ca pe bob, 
găina înfometată din curte.

(Va urma)