În temple, ard focuri sacre,
pentru a luci pământul mai mult decât alte planete, 
în hăul cosmosului. 
Despre aceste fapte, 
nu știe, 
tolănit la soare, lângă izvor, 
tânărul, așteptând, cu dor în suflet, 
pe cea mai dragă fată din sat -
iat-o! ca Ana din baladă aleargă la întâlnire, 
fără a ține cont că ei însăși i-au pierit 
atâtea clipe din viață, 
pe cât i-au trebuit să îmbrace ia 
și să caute cofa în pridvor. 
Focul este mare și în inima ei, 
o usucă pe dinăuntru. O gură de apă 
o ține în formă, 
la câte flăcăul îi va cânta din fluier,
cu ardoare. 

(Va urma)