Câte ceva despre colegi

Dintre scriitorii acelei serii, am păstrat legătura cu Mihai Antonescu, prozator bucureștean, care avea în plan să realizeze o epopee consacrată lui Vlad Țepeș. Ulterior, am corespondat. I-am prezentat câteva cărți în diverse reviste literare.

Inițial, poetul Dorian Drăgoi (prieten cu Mihai Antonescu) manifesta emfază. Cu ochelarii lui mari pe nas, instalase o barieră între el și ceilalți. Mi-a cerut o carte de poeme, pe care i-am oferit-o, cu autograf. După ce a citit-o, m-a oprit pe terasa vilei și mi-a recomandat și mie să fiu mai distant față de restul lumii, datorită calității versurilor mele. Când am plecat, Dorian m-a condus până la gară, ne-am îmbrățișat și ne-am urat succes. Într-o convorbire telefonică de acum câțiva ani, Mihai Antonescu mi-a spus despre Dorian că trăiește în Dobrogea, într-un sat, acolo unde s-a căsătorit.

Doamna Victoria Milescu, mirosind puternic a săpun Protex (avea fobia virușilor), era extrem de bine educată: o veritabilă colegă; vorbea decent, cu mult bun-simț. De asemenea, i-am comentat câteva volume de poeme.

Cea mai vorbăreață dintre toți era Elena Vulcănescu, a cărei pasiune pentru Veronica Micle era totală. Elegantă, cu păr blond, prins în coc, doamna Elena cunoștea amănunte aparte despre exegeții operei eminesciene, despre cum unii dintre ei au șterpelit pagini de incomensurabilă valoare din manuscrisele marelui poet (dacă o fi așa!). De asemenea, doamna Elena ne vorbea despre fetele Veronicăi Micle, în special, despre mezzosoprană, cea care a trăit până prin anii 1960 și ceva.

Simona Grazia Dima, apropiată de generația mea, în ciuda aparenței ursuze, avea umor.

Cu doamna Bârlădeanu, cea care a fost comeseana mea pe toată durata bursei, două săptămâni, am discutat omenește, în mod firesc; Mihai Antonescu, scos din sărite de capriciile vremii, a exclamat: „De aceea, extratereștrii tot dau târcoale și nu rămân, din cauza vremii potrivnice”. Replica doamnei Bârlădeanu a fost realistă și demnă de reținut: „Dacă ar exista, extratereștrii ar fi fost descoperiți de către știință”.

Cea mai tăcută a fost Maria Logan, care mi-a oferit un roman, pe a cărui contrapagină surprinsese atitudinea mea, ceva de felul că și acolo, într-un mediu izolat, când aveam ca misiune scrierea unei cărți (al cărei manuscris trebuia predat la Uniune), eu le confeream energie și le inspiram umanitate (dedicația era deosebită – o voi transcrie, cândva). Maria Logan prefera, de ani de zile, aceeași cameră în vilă, la margine, cu fereastra deschisă înspre mare. Deși în vârstă, surprindea prin feminitate și bun-gust.

(Va urma)

Faci un comentariu sau dai un răspuns?

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *