În dragoste, când între tine și iubită,

vuiește un ocean de timiditate,

spui versuri de Eminescu.

În brațe,

dacă iubita îți ajunge, afectată de voluptate,

fiind stângaci în a-ți exprima

strigătul de iubire primară,

o chemi „în codrul cu verdeață,

unde izvoare plâng vale,

stânca stă să se prăvale

în prăpastia măreață”…

Noi stăm ca stânca,

înainte de prăbușire,

în apa plictiselii, al cărei adânc este firav tulburat

de un somn greu.