Arșiță. Poem dintr-un posibil volum

Arșiță

Stăm în câmp, sub căruță,
în așteptarea combinei.
Calul fără ham, legat de oblon,
mestecă din fânul aranjat dinainte-i, în coșul căruței.

Impresiile poeziei neoclasice (a lui O. Goga)
trec prin văzduh ca niște nori
și mă leagă de nevoia de umbră a plugarilor.

Tata se încumetă a părăsi umbra,
îl văd, în văpaia din aer, ca un ou în tigaie.

De unde rezistența să iasă în soare,
care acum este un cuptor uitat deschis?

Imaginea combinei în zare aduce sfârșitul calvarului.
Eu, cel puțin, îmi doresc mai mult să ajut la recoltă,
decât să rabd zăpușeala, ferit sub o mână de fiare.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *