Interferențe

Mi-am retras degetul de pe buton, auzind cum sună mecanismul.
Liftul fusese chemat înaintea mea, de cineva mai sus.
M-am gândit că impulsul de a urca s-a dus dinspre mine, la cer,
părăsindu-mă într-o gravitație aberantă, de sfârșit de lume,
când toate se prăbușesc pe acest pământ care ne înghite.

În preajmă, nu găseam sprijin să nu mă prăbușesc,
pe când soarele se descria, în geamul scării blocului turn,
ca fum al unei vetre aproape care s-a consumat.
Identitatea mea interioară acum se estompa,
în regres până la impresia despre viață a bunicului, fost combatant
la Sevastopol
(impresie care-mi devenea bază de pornire pentru o identitate nouă
și pentru o vedere, fie și numai episodică, asupra abisului instalat,
în sens invers liftului ascendent).
Prăpastia existențială exploda în sinele meu,
ca bomba aruncată în oraș de-un avion.

M-am trezit salutând, cu mâna în aer, un vecin de palier;
între mine și el, prevedeam carlinga avionului.
De la manete, pilotul flutura amical o eșarfă a timpului său.


Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată.