La ore matinale, precum și astăzi, vizionez filme indiene, în speranța de a adormi la loc. Naivitatea este trăsătura de bază a acestor pelicule. Și, de asemenea, fără să vreau, încerc să identific drama care făcea lumea să suspine în cinematografe, dramă care nu există cu adevărat, fiindcă se observă, de la distanță, faptul că totul este o invenție.

Am surprins, de curând, finalul din O floare și doi grădinari. În timp ce doi bărbați se băteau, ca Făt-Frumos și zmeul din basmele noastre, un copil se ținea de creanga unui pom, să nu cadă în prăpastie. Rădăcinile se desprind de stâncă, exact în momentul în care lupta încetează, iar eroul pozitiv, protectorul copilului, învinge. Încă nu… Personajul negativ își revine și nu se grăbește să-și apere pielea.

În prim-plan, apare o frânghie roșie, care, de acum înainte, trebuie să susțină mai multe evenimente, dintre care esențial este acesta: salvarea copilului, de către protectorul care, încet-încet, coboară spre el, dar, furios, eroul nostru, amintindu-și de omul cel rău, se ridică pe frânghie și, în continuare, luptă.

(Va urma)