Peisaj primar

Erau arbori înalți,
ale căror vârfuri ajungeau în lună
și, astfel, proptiți, 
încetineau rotirea planetei pe axă...

Soarele făcea eforturi,
pentru a miji la orizont - 
în sfârșit, erau ochi să-l observe.

Privit din spațiu, 
pământul era verde ca smaraldul. 

Nu erau deloc poteci. 
Când meteoritul 
(care-i aducea pe Adam și Eva) 
s-a înfipt în pământ, 
mai adânc decât lama plugului, în brazdă,
dinozaurii,
până au murit,  
s-au tăvălit în suferință, 
doborând copacii dimprejur. 
Pe aici, Adam și Eva
și-au făcut drum
și au putut să înainteze 
în istorie.  

(Va urma)

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *