Oh! Luminem, de ce nu m-am gândit la tine? 
Te revedeam și nu am avut inspirația 
să-ți vorbesc.

Credeam că din milă pentru mine, 
văzându-mă abătut, 
prietenul Platon îmi spunea 
că ești mai frumoasă decât Aurora,
cu atât mai grozavă față de orice fată
din orizontul meu de atunci, 
însă el era sincer: „Diogene, pe Hercule!
Luminem este cu mult peste” cutare. 
Vai! și pe el l-am suspectat 
de necinste.

Inima îmi era frântă. 
Sufeream cumplit și nu scăpam
de obsesia aceleia care nu merita deloc
atenția mea.  
Nu mă smulgeam pe mine însumi 
rutinei trăirilor care-mi păreau adevărate. 
Încrederea în mine se făcuse...
Dar acestea nu contează.
Cert este că dragostea noastră,
blocată din fașă, 
putea renaște
și nu mi-a trecut prin cap posibilitatea. 

(Va urma)