Ochii tăi, Luminem, vor citi, vreodată, pagina aceasta? Când vom pluti spre lumea de apoi și ne vom uita în jos, la planetă, vom fi zgâlțâiți de regretul că nu am fost în stare de a ne regăsi, pentru a ne trăi armonia sufletească. Față de vecia neagră, ce ar fi fost viața noastră? -O scânteie! care, în ființa noastră, ar fi durat fericirea și, față de infinit și univers, noi înșine, uniți în iubire, ne-am fi părut zei, stăpâni ai clipei nemuritoare. Raportul nici nu ne-ar fi interesat. (Va urma)