De ce Iisus, vindecând orbul care a venit la el, nu a redat vederea tuturor de pe pământ, celor care aveau aceeași boală? Doar era Dumnezeu! Să fi fost credința „oarbă” prețul vindecării? Dar poate că toți orbii care s-ar fi vindecat, din toată lumea: dacă s-ar fi trezit că văd, deodată, și-ar fi dat seama că este o minune, că există cu siguranță un singur Dumnezeu (monoteism) – împreună cu vederea, prin forță divină, să fi primit și informația de a fi crezut în cine trebuie, nu în mai mulți zei (păgâni).
Se va spune: Iisus doar le-a arătat calea, dar ecoul minunii, pe acea vreme, când se circula și comunica atât de greu, se putea stinge la primul sat sau oraș; câți martori să fi asistat la minune? Desigur, Iisus era și om, se zbătea să înfrângă firea, să-i dea zorii redempțiunii (mântuirii), trăindu-i limitele, luptând în interiorul ei să o ridice din tentația păcatului, a traiului instinctiv, dar, totuși, era nevoie de mai mult, fiindcă tot prin forța cuvântului scris, a Bibliei, faptele lui extraordinare (în special, vindecările) au convins definitiv, în timp îndelungat, din păcate (mai precis, peste trei secole și…).
P.S. Aștept răspunsuri, în special de la filosoful Ion Militaru
De ce Iisus nu vindeca toți orbii, ologii?…De ce este de preferat excepția, de ce nu totalitatea sa beneficieze de minune, binefacere și vindecare? Asta ar fi întrebarea, in termeni secularizați, deși nu sunt sigur că la întrebările de acest fel, cu sursa in textele scripturale, se poate răspunde în limbajul și cu sensurile lumii secularizate.
Cred că minunile privesc cazuri singulare din cauza grijii de a nu perturba timpul și limitele stabilite pentru durata acestuia. Este ca și cum s ar cere ca lumea sa atingă vârstă care i s a prescris înainte de termen. Nicio apocalipsa nu poate avea loc înainte de termen, deși în cursul lumii oamenii mor pe rand, iar generațiile la fel…