În vara anului 2000, am acceptat invitația domnului profesor. Astfel, în luna august, am mers în vizită.

Iată-mă la Ghermănești!

Ne-am decis, pe la mijlocul zilei, să facem o plimbare cu barca verde, din cauciuc, pe lacul Snagov (ne hotărâsem să pescuim, de fapt, dumnealui, pentru că eu nu am avut niciodată acest hobby).

Cu dificultate, am trecut de nuferii japonezi: soția scriitorului Geo Bogza plantase, prin anii optzeci, trei exemplare, de la care, atunci, în anul 2000, se ajunsese la un număr imens – chiar deveniseră o problemă, pentru că nu se mai puteau ține sub control – tulpinile sunt extrem de solide. La fiecare început de sezon, erau tăiați, în special, cei de pe lângă mal, dar fără niciun rezultat: sunt ca niște lănci în apă.

Cum necum, eram în barcă, pe lac. Domnul profesor, cum stătea în picioare, lansase undița. Eu, neavând nicio plăcere, decât aceea de a-i fi companion (pescarului experimentat), mă așezasem pe o pernă, care nu avea dopul fixat și s-a auzit răsuflând… Domnul profesor s-a panicat: își făcuse planul să înoate până la mal, dar ce fac eu, care aveam să învăț să înot la vârsta de patruzeci de ani, ori, în acel moment, în anul 2000, nu aveam decât treizeci, abia împliniți. Nu înțelegeam de ce se înfricoșase atât de mult. Într-o asemenea barcă, spațiul este foarte redus: poate, se teme să nu ne dezechilibrăm, dar de unde valuri, care să ne răstoarne? Undița nu mai era o preocupare, ci faptul de a ne salva, însă, de la ce?

Soarele mi se părea o șapcă de foc, dar nu-i nimic – mă voi răcori deîndată – începusem să-mi planific și eu salvarea, dar ce s-a întâmplat? Eram destul de calm, fiindcă nu descoperisem nicio sursă de pericol, precum nici profesorul, care, la fel ca Arhimede, a exclamat:

– Evrika! Perna de sub tine s-a dezumflat… Eu credeam că barca!

Nu știu dacă am adus vreun pește acasă, dar am văzut vilele tuturor personalităților din fotbal, vile înșirate pe malul lacului Snagov: domnul profesor îmi devenise ghid.

Atmosfera se înseninase – mă salvasem de pe… Titanic!