Urcă vremea
pe module, ca pe o scară,
se tot aud, de la pași,
sunete metalice în lume.

Dacă vreun rege pe mapamond
sau vreun președinte
dă aiurea din cap
și, în consecință,
ia o decizie improprie situației,
el a fost lovit de sunet
în tâmple
și a rămas așa, cam șui,
pierdut într-o durere surdă.

Alaiul de albine
își vede de treabă pe lângă stupi,
numai cel de politicieni
discută, se agită,
se învârte în jurul conducătorului
care, de la tribună,
le indică, prin mâna dreaptă ridicată,
o direcție —
spre o cauză fără nicio relevanță.

Cât de mult poate influența lumea
o sculptură!

Ea nu merge ca robotul prin lume,
doar stă,
ca dorobanțul cu mâna la frunte,
și privește departe,
în zare,
iar umbra 
i se strecoară printre oamenii
care o calcă în picioare,
pe motiv că au și ei
o coloană vertebrală.