O, află: sosi-va o pasăre-n seară,
Sol de la moire trimis, 
ce prin suflet și coș de suflare
și prin ferestrele-nalte pătrunde-va-n casă ca vântul.

Pe lustruita tăblie de masă, 
ca roata de car din războaie,
Ea se va-așeza greu-păsătoare. Și-acolo, din gâtlejul ei de aramă,
Cânta-va un cântec de jale, de-o să-ți umple de teamă rărunchii;
N-o vei putea izgoni cu arcul și nici cu mânia,
Căci e sortită de sus să-ți rămână sub pragul de piatră.
​Norii s-or strânge atunci, părăsind și pe Helios cel mândru,
Iar cum pescarii iscusiți se avântă pe marea cea stearpă și neagră,
Învolburați în cețuri sărate și-n mânia lui Poseidon,
Astfel și negurile pătrunde-vor lin în lăcașul de taină.
Fără de veste atunci, o, iubite, când pașii pe trepte ți-i
Vei îndrepta spre amurg, vântul cel iute, suflarea lui Boreas,
Cale-ți va pune și piedică-ți va da-n pragul casei.
​Glia cea rodnică, mamă a tuturor, te va simți din țărână;
Ca un copoi credincios adulmeca-va picioarele tale,
Urmele tălpilor calde căutând sub iarba înaltă,
Ce va crește de-acum ca lăstarii de sânger pe câmpuri de luptă.
Atunci, ușurat de povara de lut, o, bărbate,
Calea o vei găsi spre câmpiile line, unde străbunii te-așteaptă,
Să locuiești printre umbre și printre solii înaripați ai zeilor.