Prezenta cercetare, August Strindberg. Anatomia caracterelor esențiale (Editura Artes, Iași, 2024), semnată de Corneliu Dumitriu, se așază, prin orientarea și disciplina metodei, în prelungirea firească a volumului Caietele Ibsen după Ibsen, în sensul că extinde aceeași grilă analitică asupra corpusului de texte prin care opera scriitorului suedez s-a înscris în circuitul cultural și teatral românesc. Piesele examinate surprind mecanismele etice, cognitive și comportamentale prin care personajele își trăiesc și își interiorizează propria dramă. De asemenea, replicile selectate sunt marcatori stilistici, dar și veritabili vectori de cunoaștere și premise conceptuale, pe baza cărora se construiește întreaga acțiune dramatică.

Volumul are și capitole analitice, precum Distribuția și dicționarul caracterelor esențiale sau Comportamentul și psihologia personajelor feminine și masculine. Această secțiune teoretică deschide calea către studiul aplicat din partea a II-a, consacrată decodificării universului psihologic din cele douăzeci și șapte de piese din creația lui Strindberg: Nelegiuitul (1871), Învățătorul Olof (1872), Soția domnului Bengt (1882), Călătoria lui Per-cel-Fericit (1882), Tatăl (1887), Domnișoara Julia (1888), Paria (1889), Cea mai puternică (1889), Simun (1890), Nu vă jucați cu focul (1892), Primul avertisment (1893), În fața morții (1893), Spre Damasc I (1898), Spre Damasc II (1898), Advent (1898), Crimă și Crimă (1899), Gustav Vasa (1899), Erick al XIV-lea (1899), Saga Folkungilor (1899), Paște (1900), Spre Damasc III (1901), Un joc al visului (1901), Kristina (1901), Dansul morții (1901), Sonata fantomelor (1907), Pelicanul (1907) și Fulger fără tunet (1907).

Sub aspect filologic și documentar, cercetarea aduce o contribuție valoroasă prin introducerea în circuitul științific a unor texte inedite. La propunerea lui Corneliu Dumitriu, patru dintre piesele analizate (Nelegiuitul, Paria, Simun și Primul avertisment) au fost traduse în premieră absolută de Elena Belciu, specialistă în teatrologie. Acestea sunt publicate integral în partea a III-a a volumului, alături de o versiune dactilografiată nepublicată a piesei într-un act Cea mai puternică, identificată în fondul de manuscrise al Bibliotecii UNATC „I.L. Caragiale”.

Volumul este structurat în trei părți distincte și complementare: partea I integrează o introducere contextuală în dramaturgia lui Strindberg, o sinteză teoretică privind distribuția tipologiilor umane, alături de două studii dedicate psihologiei și comportamentului personajelor, urmate de aparatul bibliografic critic. Partea a II-a constituie nucleul analitic al lucrării și este axată pe investigarea profilului psihologic și a dinamicii comportamentale a caracterelor esențiale din corpusul dramatic selectat. Partea a III-a deține o dimensiune restitutivă, oferind cititorilor și cercetătorilor textul integral al celor cinci piese într-un act traduse și publicate pentru prima dată în România.

În prima parte a lucrării, Corneliu Dimitriu întreprinde o analiză riguroasă a reperelor biografice ale lui August Strindberg. El evidențiază legăturile dintre parcursul existențial al dramaturgului suedez și temele majore ale operei sale: „La intersecția secolelor XIX și XX, Strindberg a fost dramaturgul cel mai tulburător care a adus în teatru zonele cele mai adânci și obscure ale sufletului omenesc. Pentru aceste investigații va atinge uneori culmi uimitoare, el ocupând în dramaturgie locul pe care Dostoievski îl deține în spațiul romanului. Începând de la Shakespeare, nimeni nu a mers atât de departe în teatru precum Strindberg în Drumul spre Damasc sau în piesa Un joc al visului. În aceste scrieri, îndrăzneala nebună a imaginației sale atinge culmi de nebănuit și se deschid drumuri către toate direcțiile”.

Un punct central al acestei secțiuni îl constituie studiul comparativ dintre creația lui Strindberg și filosofia lui Nietzsche. Corneliu Dimitriu sondează afinitățile elective dintre cei doi gânditori, reflectate în viziunea asupra luptei dintre sexe, dinamica puterii, voluntarismul psihologic și atitudinea critică față de convențiile morale ale vremii. Totodată, exegetul realizează o tipologie de ansamblu a dramatis personae. Prin cuantificarea și clasificarea corpului de personaje — identificând un total de treizeci și opt de personaje feminine și șaizeci și opt de personaje masculine —, el relevă asimetria numerică în distribuția rolurilor, precum și structura tematică precisă, în care diferențierea de gen devine un vehicul pentru explorarea conflictului psihologic, a decalajelor de clasă și a crizelor ontologice caracteristice operei dramaturgului.

În secțiunea secundă a studiului, Corneliu Dimitriu continuă analiza sistematică a tipologiilor umane din dramaturgia strindbergiană. Autorul izolează și analizează mai multe tipare comportamentale definitorii: tipologia interiorizatului perfid exemplificată prin Thorfinn – personaj care întruchipează caracterul disimulat, aparent taciturn și retractil, sub a cărui mască se ascund calculația rece, resentimentul și o manipulare deliberată a contextului pentru obținerea sau menținerea puterii; tipologia predicatorului înflăcărat, ilustrată emblematic prin personajul Olof – această structură tipologică reflectă ethosul mesianic, fervoarea ideologică și tăria de caracter a individului mânat de credințe reformatoare. Olof este idealistul intransigent, prins iremediabil între puritatea dogmei sale și pragmatismul istoric.

Lucrarea semnată de Corneliu Dumitriu pune la dispoziția cititorilor și a cercetătorilor de teatru un instrument conceptual inedit: un Dicționar de înțelepciune extras din ansamblul creației dramatice strindbergiene, conceput ca o sinteză a aforismelor, maximelor și adevărurilor rostite de personaje: ,,Aici (pe pământ) și Acolo (sus), sunt stări diferite de a viețui și de a înțelege”; „A ajunge puternic nu este suficient dacă pe interior te simți slab să faci față evenimentelor, nepregătit și nesigur în acțiunile tale. În acest caz totul devine un coșmar trăit la o mare înălțime”; „A avea sau a nu avea prieteni ajunge să însemne în mod paradoxal același lucru, deoarece cei pe care îi ai, atunci când te părăsesc, ai fi dorit să nu existe, iar cei pe care nu-i ai, nu-i apreciezi, pentru că nu-i cunoști”; „A conduce o țară înseamnă să vezi lucrurile în timp”; „A iubi înseamnă a mirosi un trandafir la prânz și a-i uita parfumul și existența când te eliberezi de alte sarcini urgente”.

Din punct de vedere metodologic, analiza pieselor de teatru beneficiază de o structură riguroasă și unitară, standardizată la nivelul întregului volum. Fiecare studiu monografic este configurat pe baza următorilor piloni analitici: Introducerea, cu atribuție de contextualizare istorico-literară și teoretică a operei; Introspecția universului psihologic al caracterelor esențiale, orientată spre decodificarea tipologiilor; maparea arhitecturii relaționale dintre personaje, care evidențiază dinamica de putere, conflictele subiacente și rețelele de interacțiune dramatică; secțiunea dialectică Întrebări cu răspunsuri incerte, concepută ca un deschizător de interogări hermeneutice, lăsând spațiu de interpretare ambiguităților și tensiunilor nerezolvate ale dramei.

Prin focalizarea pe Anatomia caracterelor esențiale, această cercetare continuă și dezvoltă efortul științific remarcabil inițiat de regretatul profesor universitar și cercetător Ileana Berlogea (fost cadru didactic la Catedra de Teatrologie din cadrul UNATC București). Studiul de referință al acesteia, publicat postum în anul 1995 la Editura Academiei Române, sub titlul August Strindberg, un precursor solidar al teatrului contemporan, reprezintă un reper fundamental în spațiul teatrologic românesc. Prezenta lucrare își asumă explicit filiația conceptuală cu această operă de pionierat, aducând un omagiu memoriei prof. univ. dr. Ileana Berlogea pentru deschiderea unor direcții de analiză esențiale în receptarea dramaturgiei autorului suedez. 

În concluzie, lucrarea lui Corneliu Dumitriu se remarcă printr-o metodologie coerentă, riguroasă și unitară, care oferă cititorului posibilitatea de a urmări sistematic complexitatea universului dramatic analizat. Structurarea fiecărui studiu în jurul contextualizării operei, a analizei psihologice a personajelor, a relațiilor dintre acestea și a întrebărilor cu dezlegări incerte demonstrează preocuparea exegetului pentru o interpretare nuanțată, orientată către surprinderea atât a mecanismele interioare ale personajelor, cât și a ambiguităților textului dramatic.