Azi, ți-am dus dorul. Cuvintele mele, scrise în durere, au rezidat în foaie ca niște stâlpi cosmici, în așteptarea stelei. O, încotro te-au îndreptat pașii? Apollinaire te-ar fi urmat pe străzile Parisului, ducă-se mai departe Sena, ar fi spus, și în spate să-și lase ecourile, măcar pe ele pot să le ajung! Plăpândă consolare! Dar piară-mi gândurile toate! Astăzi, îți cer mâna. A mai formulat aceasta cineva?
