Un fum de la case
ca deget îmi arată 
în spate, unde-s dealuri, 
tractoare la arat. 

Pământu’, întors cu plugul,
e floarea neagră a zării.
Din pasărea în zbor, 
doar umbra a rămas. 

Departe, în spitalul din colț,
un copil
își plimbă jucăria,
total nestingherit, 
pe macat. 

Pe coridor, 
domn doctor, 
cu analiza în mână, 
își pune ochelarii,
pentru a vedea ce spune, 
în salon, 
bolnavilor stresați. 

Un vânt puternic suflă,
fereastra se închide...
Perspectiva însăși 
o ghemuiesc în vers,
pentru că, altfel, 
vremea o duce mai departe, 
irecuperabilă și vie,
în diacronie.