Un car de brebenei se răsturnase în cale-mi. Și mi-am zărit vecina, desigur, mult mai mare, cum se ridica pe vârfuri, să fie sărutată de iubitul cârlionțat, cu nume de împărat, Constantin, sau de pisic nemângâiat, Costică. E! Acum, era împărat, descins, fără suită, în luncă. Fumul dinspre sat era îngândurarea bătrânelor din porți, legată de o cometă, ce-și tremurase coama pe cer, în noaptea marcată de oftat.
