Cu aceste discuții prelungi, 
Socrate își mințea viața; 
vuietul iubirii îi secase în piept, 
cum izvoarele își pierd nuanța, 
uneori. 
Înțelepciunea îl locuia pe deplin, 
era la ea acasă, 
în spiritul lui, deloc hain. 

Pentru Socrate,
principala preocupare devenise 
să strice proverbe,
prin demonstrații practice:
se ducea în casele aristocraților,
fără a fi poftit. Prin aceste moravuri, 
Socrate fugea de sine însuși, 
întrucât, în adâncul sufletului, 
pâlpâiau iubiri trecute
și nu-i ajungeau apele de pe glob
să le stingă,
dar iscusința vorbii 
îi conferea putere să străbată mileniile,
într-un car triumfător, 
de mare conducător al ideilor. 
(Va urma)