Deseori, mama Ioana o chema pe fina Rina să ne descânte sau să dea în bobi. Mie mi-a descântat de dragoste, de deochi – să rămân „luminat și curat ca luna” etc. Pregătiți să ne vedem viitorul, ne așezam în jurul finii, care își rânduia, ca pe niște soldăței, boabele de porumb, pe o foaie sau pe o tablă, și începea: „patruzeci și unu de bobi…”. „Așa, fină, o încuraja mama Ioana, să vedem ce ne spun!”. Formularea care ne speria, însoțită de un gest teatral al vecinei, era: „Aici, nașă, este o cumpănă!”. După ce stabilea strategia de evitare a hopului, încheia scuipând și făcând cruce peste boabe. Precum Dumnezeu făurise omul, „cu tină și scuipat” (Tudor Arghezi), așa descântecul trebuia să ne plămădească viitorul.