Reflecțiile lui Aristotel…

Hopul de aseară m-a redus pe mine, Aristotel (cel dăruit metafizicii), unei situații noi, de a analiza și compara vârfurile unor lumi oarecum diferite și nu aș fi vrut să mă înstrăinez eu pe mine însumi de cel care am fost până acum, fiindcă nu mi-ar fi proprii alte valori, dar…

Aseară, macedoneana mi-a dezvăluit cine este cu adevărat; deghizată într-o femeie simplă, care mi-a creat mereu sentimentul (convenabil, de altfel) că depinde de mine, de fapt, femeia mea face parte din elită.

-Mie ce îmi mai rămâne? am întrebat-o (și nu în glumă). Afrodita ești, educată și elegantă ești, înaltei clase aparții…

-Tu ești Aristotel al meu!

-De aceea, te urmăreau cei trei sute de spartani, fiindcă ei știau cine ești.

-S-au retras de pe listă, fiindcă le-am spus că inima mea îți aparține ție și au amuțit, când m-au văzut în brațele tale… Filosofez de la primele ore ale zilei.

-Nici filosofia nu-mi mai rămâne!

-Avându-mă pe mine, le stăpânești pe toate!

(Va urma)

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată.