Din caietele mele (2000), 3: Alergare

Rădăcinile pomilor țin dealul să nu fugă la vale,

în deplină complicitate cu taică-meu,

care știe acest lucru și-l accentuează cu pozițiile ferme

față de ideile altora – aceștia cred că, pentru sobe,

este bine să taie, în miezul iernii, lemne sănătoase

și din rădăcini să răsară focul precum un trunchi.

Ploile au adâncit în sol rădăcinile ca pe niște idei într-o căpățână tare,

au pus pământul la învățat și la tocit melancoliile ierburilor

care au împiedicat iepurii să se tăvălească de la atâta auz

cât încape în urechile lor înalte.

Din locuri improvizate pentru somn, iepurii ies,

iar până să-i observăm,

ei se sperie de umbrele alungite ale propriilor urechi și aleargă.

Sunt greu de întrecut,

pentru că au avans de câteva secunde,

de la teamă.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată.