Din caietele mele, anul MM, 4: Lângă sobă, două generații

Deasupra focului din sobă,

buclele arămii câștigau în lumină

și începeau să se răstească la culoarea veche, naturală,

a cărei himeră palpita sub vopsea.

Bătrâna își îndemna fiica

să nu poarte în obicei tendințe de supărare,

fiindcă nu ar mai fi redevenit în ochii satului

acea întruchipare de cumințenie.

Nicio pălărie nu ar fi putut cuprinde buclele

și nu ar fi rezistat exploziei acestora de veselie,

iar câteva fire s-ar fi instalat,

în colțurile odăii, precum niște cuci, oricum anacronici –

mai era până la primăvară

și nimeni nu s-ar fi împăcat prea curând cu decorul artificial.

Fiica i-a dat peste mână bătrânei,

mână care deschisese ușa căminului din poveste,

și bătrâna și-a prins degetele în țâțâni.

Vai, ce păcat!

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată.