În anul 1995, am primit o ofertă, din partea directorului unei prestigioase edituri, de a traduce opera Remedia Amoris de Publius Ovidius Naso, într-o ediție modernă, carte de buzunar. După ce am tradus peste patru sute de versuri, i-am prezentat rezultatul și, fiindcă nu a spus că mă va plăti, am abandonat proiectul, din păcate. Evident, nu voi mai relua niciodată traducerea și ceea ce am muncit, e bun muncit și atât. Mulți ani, am considerat traducerea pierdută, între zecile de caiete, dar, de curând, am regăsit-o. Menționez că traducerea mea este foarte apropiată de textul lui Ovidius, marele poet latin.

Așadar, ei au pretins că este străin, pentru că a fost poet.
Chiar după moarte, noi îl repudiem pe acesta viu,
care, și prin voință și prin legi, este al nostru, 
mai cu seamă când, odinioară, opera și întregul lui talent 
ar fi folosit pentru a celebra gloria și lauda poporului roman. 
Căci, tânăr, a impresionat situațiile timbrice
și a fost plăcut acelui C. Marius, care însuși părea mai reținut 
față de aceste cursuri (studii).
Și nimeni nu este atât de izgonit de Muze,
încât să nu suporte să fie însărcinat prin versuri 
cu o vestire eternă a muncilor sale.  

Adesea, să cauți ceea ce iubești între atât de multe lucruri 
și bogatul Amor rămâne neobservat. 

Vii pe neașteptate: o vei surprinde sigur neînarmată; 
ea nefericită se va dezvălui prin metehnele și viciile sale. 

Și, totuși, nu este prea mult ca tu să crezi în acest sfat, 
căci a rămas plăcând, fără aranjament. 

Chiar și atunci să mergi să vezi chipul femeii 
și să nu opui rușinea, 
când fața ei se îndreaptă spre vopselurile avute la îndemână. 
Vei descoperi cele o mie de culori care o ascund,
că sulimanurile ei au miros ca uleiul scurs pe mese, la ospețe. 
Nu o dată stomacului meu i s-a făcut greață. 
Acum, îți voi spune ție cele ce-ți sunt de folos,
ca mijloc împotriva uzului lui Venus:
din toată partea, dragostea trebuie să fie gonită. 

Multe dintre acelea mi-e rușine să arăt: dar tu, prin har, 
pricepe, din vorbele mele, mult mai multe,
căci, de curând, atâția au defăimat cărțile mele. 
Muza mea este îndrăzneață față de cenzura lor. 
Accept aceasta, numai să fiu cântat în tot orașul. 
Cât timp zboară cântecul meu, 
unul sau altul îmi poate ataca opera. 
Invidia depreciază talentul marelui Homer
care ne-a adus, 
fiind prin aceasta conducător, 
din Troia, zeii învinși. 
Pizma lovește cele mai înalte vârfuri,
vântul suflă peste înălțimi. 

(Va urma)  

Chiar dacă femeia ta este lipsită de tot de talent, 
să-i provoci aceste lipsuri și mereu să o rogi (să le execute), 
prin vorbe lingușitoare. 
Pretinde-i să cânte, dacă nu are voce,
fă-o să danseze, dacă nu știe.
Este barbară la vorbă: determin-o să discute multe cu tine!
Nu a învățat să atingă corzile: cere lira. 
Merge mai greoi: îndeamn-o să meargă!
Pieptul îi este lăsat - să nu-l prindă în legături!
Dacă are dinții în mod inestetic dezvoltați, 
povestește ceva, ca ea să râdă. 
Are ochii plânși - amintește-i ceva, ca să bocească. 
Va fi de folos să-ți porți iute pașii, dimineața, 
către iubită, când ea nu a apucat să-și aranjeze veștmântul. 
Te vei îndepărta, gândind că, 
deși ea este acoperită de perle și de aur,
totuși, cea mai neînsemnată parte dintre acestea 
este însăși iubita ta. 
Bogatul Amor amăgește privirile cu acest scut. 

(Va urma) 

Nu se dezlipise de copilă grija mea. 
Ea nu era potrivită sufletului meu:
Nou Pedalier - eram îngrijit de ierburile proprii
și mi-e urât să afirm: eram un medic bolnav. 
A fost de folos să stau aproape, 
timp îndelungat, 
de preocupările copilei. 
Și acest fapt a fost sănătos pentru mine. 
„Ce urâte sunt -spuneam- picioarele iubitei mele!”.
Și, totuși, ca să relev, întru adevăr, nu erau. 
„Nu sunt drăguțe brațele ei!”. Și, totuși, 
ca să spun adevărat, erau. 
„Ce scundă este!” și nu era. 
„Cât de mult cere pe amant!”. De aici, provine
cea mai mare cauză, pentru ura mea. 
Și relele sunt vecine cu lucrurile bune:
sub acea greșeală, virtutea în locul viciului, 
a purtat, adesea, învinuirile. 
Cât poți de mult, scade, din ce în ce mai mult, 
calitățile celei pe care o iubești
și înșală judecata ta printr-o limită neglijabilă. 
Umflată să o consideri, dacă este plină; dacă este brunetă, 
s-o poreclești „neagră”.
De asemenea, în privința subțirimii, poate avea învinuire. 
Dacă este îndrăzneață (necioplită), zi-i obraznică. 

(Va urma)

Pune dinaintea ochilor tăi 
toate neajunsurile și faptele sceleratei copile: 
a scos la vânzare locuințele - avara - ,
precum mi-a jurat, așa mi-a înșelat cele promise. 
De câte ori, dinaintea ușilor închise, să zac? 
Ea însăși a ales pe alții, fiindu-i silă să fie iubită de mine. 
Negustorul, vai! are nopțile, pe care mie nu mi le dă. 
Acestea să le ții minte și aici să cauți semințele urii tale. 
Vei fi fost lămurit, din proprie inițiativă. 
(Va urma)