Adam a făcut un salt,
pentru a o salva pe Eva
(femeia, pentru a doua oară, 
căzuse din rai)
și a ajuns în vârful lanțului trofic, 
fără scară.
De pe țeasta goală de hipopotam, 
spălată de ploi, 
a alunecat și a aterizat, 
prin orbită,
în cavitatea deșartă. 
A fost ca intrarea lui moș Crăciun,
pe horn, 
în cameră, sub pom. 

Greșise destinația...
Eva se auzea 
din craniul dinozaurului de mai încolo.
Deși aleatorie, 
eroarea a fost dată, spre îndreptare, 
mai târziu, de către Dumnezeu, 
lui Iona - l-a aruncat direct 
în gura chitului de mare: pe loc, 
balena l-a înghițit pe om, 
ca pe o mâncare, de ora douăsprezece. 

Iona însă nu a realizat 
că a repetat episodul acesta (cu Adam), 
nu cunoștea întâmplarea, 
se privea pe sine drept victimă, 
a unei justiții divine. 

Adam și Eva au fost alungați din Eden, 
pentru că nu l-au respectat pe Dumnezeu, 
tatăl creator; Iona, la fel: nu i-a ascultat porunca, 
de a propovădui în orașul Ninive 
și a fost suflat, pentru câteva zile, 
de pe suprafața pământului, 
puntea cea veche a corabiei, 
în pântecul monstrului acvatic.  
(Va urma)